În perioada în care România era într-o “eră” încă neclară, Parisul era paradisul artiștilor.

“Ca artist un om nu-și găsește locul în Europa, însă în Paris este salvat” spunea Friedrich Nietzsche.

“Cel care se afundă în adâncurile Parisului este cuprins de vertij. Nimic nu este mai fantastic. Nimic nu este mai tragic. Nimic nu este mai sublim” spunea Victor Hugo.

Jules Gervais-Courtellemont, născut în 1863 în apropierea Parisului, este între primii fotografi care stăpâneau arta “Autochrome”, între primele procese de realizare a fotografiilor color, inventat în 1903 de faimoșii frați Lumiere. Jules Gervais-Courtellemont a fost între puținii fotografi care au documentat în fotografii color ororile primului război mondial. Din păcate anii au trecut și iată-ne că trăim chiar în aceste zile momente dramatice, asemănătoare perioadelor de război.

Cadrele de mai jos ne înfățișează un Paris în plină reconstrucție, fotografiile fiind realizate în Ianuarie 1923. Interesantă asemănare cu Bucureștiul anului 2015, în care multe zone arată ca după război, deși de aproximativ 70 nu a mai trecut niciun tanc inamic prin zonă.

ca. January 1923, Paris, France --- The Cathedral of Notre Dame --- Image by © Gervais Courtellemont/National Geographic Creative/Corbis

ca. January 1923, Paris, France — The Cathedral of Notre Dame — Image by © Gervais Courtellemont/National Geographic Creative/Corbis


Mai puteți achiziționa cărțile noastre Kompakt și de pe www.digitalcameraworld.ro/librarie, www.f64.ro, (magazinul online sau magazinul F64 de pe Bulevardul Unirii Bucuresti), www.emag.ro, www.librarie.net, www.elefant.ro. De asemenea, puteți cumpăra cărțile noastre din magazinul de presă din aeroportul Otopeni.

ca. January 1923, Paris, France --- A street scene in Paris --- Image by © Gervais Courtellemont/National Geographic Creative/Corbis

ca. January 1923, Paris, France — A street scene in Paris — Image by © Gervais Courtellemont/National Geographic Creative/Corbis

ca. January 1923, Paris, France --- The Trocadero Gardens and Eiffel Tower --- Image by © Gervais Courtellemont/National Geographic Creative/Corbis

ca. January 1923, Paris, France — The Trocadero Gardens and Eiffel Tower — Image by © Gervais Courtellemont/National Geographic Creative/Corbis

ca. January 1923, Paris, France --- The Moulin Rouge at Montmartre --- Image by © Gervais Courtellemont/National Geographic Creative/Corbis

ca. January 1923, Paris, France — The Moulin Rouge at Montmartre — Image by © Gervais Courtellemont/National Geographic Creative/Corbis

ca. January 1923, Paris, France --- Workers with horses alongside a river --- Image by © Gervais Courtellemont/National Geographic Creative/Corbis

ca. January 1923, Paris, France — Workers with horses alongside a river — Image by © Gervais Courtellemont/National Geographic Creative/Corbis

ca. January 1923, Paris, France --- A view of the river and a bridge --- Image by © Gervais Courtellemont/National Geographic Creative/Corbis

ca. January 1923, Paris, France — A view of the river and a bridge — Image by © Gervais Courtellemont/National Geographic Creative/Corbis

Sursa: mashable.com

Comments

comments